duminică, 20 noiembrie 2011

  Capitolul 1-Un nou inceput      

    -Lia, trezeste-te! Aproape am ajuns. Lia!
  Cand in sfarsit am deschis ochii,eram pe bancheta din piele neagra a masinii , pe autostrada principala.Ne mutam pentru prima oara.Parasisem Los Angeles pentru a ne muta in San Farncisco.
  -Ai adormit o mare parte din drum, somnoroso!spune tata privindu-ma in oglinda retrovizoare.
  -Am fost obosita!am mormait privind ingandurata cerul.
  Dupa cateva minute de mers pe aceiasi autostrada o pancarta mare pe care scria “ Bine ati venit in San Francisco” anunta sfarsitul calatoriei.
  Lasasem totul in urma.Prietenii,rudele,scoala,casa in care locuisem de cand m-am nascut.Eu eram cea mai suparata fiindca eu eram cea care a determinat familia mea sa se mute.Alice,sora mea,imi spunea mereu ca nu trebuie sa ma simt vinovata.Insa eu stiam ca si era era trista.Ma simteam oribil.
  -O sa va placa casa cea noua! intrerupse mama linistea.Este superba si mare.
  Si asa si era .Pe o straduta linistita tata parcase Audi-ul in fata unei case imense. Era inconjurata de o gradina imensa, toata verde in perioada aceasta.O carare din pietre , umbrita de copacii inalti, ducea la usa din lemn de brad a casei.
 
 -Hei, gradina arata super !exclama Alice in timp ce toti coboram din masina.Toti incercau sa para multumiti si fericiti ceea ce ma facea sa ma intreb daca o faceau numai ca sa ma simt eu mai bine sau doar sa se convinga pe sine.
  -Stiam ca o sa va placa! raspunse tata mandru.Luati fiecare cat puteti si urmati-ma.
  Tata deschise usa care dadea intr-un hol mare cu peretii albi si un parchet inchis la culoare.Era un miros placut.Ceva ce imi aducea aminte de acasa.Probabil ca era doar impresia mea.Dar cum am vazut sufrageria m-am linistit.O senzatie ciudata de liniste imi cuprinse tot corpul iar toata supararea din mine disparu instantaneu.Ciudat,nu?
  -Fetelor la etaj sunt camerele voastre , anunta tata.
  -Hai Lia, zambeste!Casa este minunata,o sa avem parte de o groaza de intamplari fericite aici,o sa o luam de la inceput cu totul, ma incuraja Alice in timp ce urcam pe scari. Parea totusi ca incerca sa se convinga pe sine.
  -Da.Asta e problema.Totul de la inceput.Noi pareri intr-o scoala noua.Noi prieteni.Stia la ce ma refer.Isi pleca capul usor.
 -Stiu ca o sa iti fie dor de toti prieteni nostri.Si stiu exact de cine iti va fi cel mai dor, dar Jay o sa se descurce.O sa vorbesti cu el zilnic,la fel si eu.O sa ne vizitam in vacante! Nu e atat de rau.
 Jay era cel mai bun prieten al meu. Ne intelegeam perfect.Eram de nedespartit.Iar acum intre noi erau cam 560 de kilometri.
-Oh,haide Lia!Nu stica toata disctractia.Promite-mi ca o sa incerci sa te simti bine.
-Bine,bine,am cedat eu.
  Nu ne-a fost foarte greu sa ne dam seama care camera a cui e. Pe usii era un bilet lipit cu numele fiecareia din noi.Inainte sa intru am smuls foaia cu numele meu si am oftat adanc.
  Camera era foarte incapatoare si luminoasa.Parchetul era aceiasi culoare ca cel din hol.Lipit de unul din peretii laterali era patul imens. Peretii erau de un roz palid, linistitor care se asorta cu biroul si covorasul din mijlocul camerei. In ansamblu toata camera era un paradis roz, ceea ce intr-o mare masura ma bucura.Pana si perdele din matase de la geamurile balconului erau roz.Tata ma intrebase inaine sa ne mutam care e culoarea mea preferata.Roz. Ce sa fac ?Sunt un copil.
  Primul lucru a fost sa ma indrept spre usa de sticla ce ducea la balcon.Acesta era cam cat jumatate din camera mea.Atentia mi-a fost imediat atrasa de o masuta si de doua scaune indreptate spre peisajul sublim .In departare se putea vedea golful San Francisco.Apoi mi-am indreptat privirea spre trandafiri albi de pe balcon. Pana acum totul era destul de frumos .Gradina era magnifica.Un leagan construit din lemn statea la umbra unui stejar imens.Am observat ca gradina aceasta este o copie aproape perfecta a celei din Los Angeles.Inca de mica imi placea sa stau toata ziua inleagan desenand sau cantand.Eram fericita ca inca mai puteam face asta.Alice adora gradina de flori a
mamei.Am stat un pic pe ganduri reamintinu-mi toate momentele dupa care m-am reintors in camera mea si am inceput sa despachetez. Am auzit cateva batai usoare in usa.
   -Intra!
   Usa se deschise usor iar Alice isi vara capul pe usa zambind larg.
   -Hmmm… Roz! exclama fericita ,cercetandu-mi din priviri camera.
   -Da! Frumos, nu ? am intrebat-o continuand sa despachetez.
   -Da! A mea e galbena, rase asezandu-se pe pat.
   -Ai vazut gradina?Este exact ca cea de acasa.
   -Pe bune?intreba sarind in sus si topaind pana la usa balconului.
  Am urmat-o zambind.Fata ii se lumina cu un zambet.
   -Mai sti cand am cazut din leagan? spuse Alice.Briza ii trecea prin parul ei negru.Alice avea niste trasaturi foarte frumoase.Mie imi placeau ochii sai caprui stralucitori.Era o fire jucausa, amuzanta,ambitioasa si copilaroasa. Era inteligenta ,prietenoasa,de incredere si intelegatoare.Insa avea si defecte cum ar fi incapatanarea,orgoliul,neatentia in unele momente si simplu fapt ca uneori se intampla sa vorbeasca cam mult .Deci semanam extrem de mult .
  -Da!Te dadeai prea tare ca de obicei.Ai tipat asa tare ca vecinii au venit sa verifice daca totul este in regula.
 Rase zgomotos.
  -Nici tu nu ai fost mai breaza,spuse lovindu-ma in gluma pe umar.
 Cand Alice pleca sa tremine de despachetat am pus mana pe telefon.A sunat o singura data si vocea pe care mi-o doream sa o aud ma intampina.
  -Lia! Nu pot sa cred ca ai sunat!Ai ajuns?
  -Oh,Jay!Ce ma bucur sa te aud!Da am ajuns de ceva timp,desi pare o vesnicie.
  -Hai,Lia! Sper ca nu esti din nou sentimentala si suparata.Uite L.A nu pleaca nicaieri din cate stiu deci o sa poti sa vii in vizita. Nu mai fi asa.Iar strici distractia tuturor?
 - Da,bine!Dar nu pot fi asa de nepasatoare ca te-am lasat singur sa iti faci proiectele la biologie si istorie.Cine o sa te mai ajute cand o sa ai necazuri.Te-am lasat singurel.Ar trebui sa ma simt vinovata.
 - Mda cum inca nu s-a decis un numar precis de ani de inchisoare pentru aceasta grava infractiune trebuie sa te bucuri de libertate,rase el.Imi placea la nebunie rasul lui.Nu cel pe care il folosea de obicei si cel care arata ca este cu adevarat amuzat.
 - Deci ce s-a mai intamplat in L.A decand am plecat ?
 - Ai plecat de doar 2 zile si te astepti sa fie o lista plina de evenimente?!exclama el.Cam multe asteptari.
 - Da, ai dreptate numai ca mi-e dor de oras,de scoala,de prieteni,de tine.
 - Hmm,sa inteleg ca nu ma cataloghezi la prieteni,nu?
 - Nu tu esti undeva mai sus,la un grad avansat!
 - Ar trebuii sa ma simt ofensat,mandru.
Am ras usor insa cu o urma de tristete.El observa asta si isi drese
glasul.
-Lia,si mie imi este dor de tine mai mult decat crezi!Dar de asta sunt medalioanele,nu?Sa uneasca inima cand jumatatile sunt departate.Am privit medalionul meu.Avea dreptate.El avea cealalta jumatate de inima.Alice ni-le facuse cadou.Ea era fericita ca eu am un prieten ca Jay.Multi baietii radeau de el cel mai bun prieten a lui era o fata.Dar lui nu ii pasa.Si de mine se radea dar intr-o masura mai mica pentru ca eu aveam si alte prietene.Desigur nici una nu se compara cu Jay.Avusesem odata o discutie in care ii spuneam ca nu ma-s si suparat daca ar avea un prieten cel mai bun baiat.Dar el doar rase si imi spuse sa stau calma.
  -Salut-o pe Alice din partea mea.
  -O sa o salut.Mai vorbim Jay.
  -Pa Lia!
  -Pa JaY!
  Am pus telefonul pe noptiera si capul pe perna.In minte mi-a venit fix ziua aceea.Am clatinat din cap ca sa incerc sa alung imaginea.Fara prea mult succes,amintirile erau tot acolo si acum toata mintea era imbaxita de ele.Daca tot am adus vorba de acea zi, probabil sunteti curiosi la ce ma refer. Ei bine totul s-a intamplat acum aproximativ 1 an jumatate.Era o zi frumoasa si insorita.De-abia imi luasem permisul(cred ca de cam vro 2 luni).Mersesem sa o iau pe sora mea mai mica,Emily de la o prietena.Era pe bancheta din spate si canta un cantec invatat de la desene animate.M-am uitat pentru 2 fractiuni de secunda in oglinda retrovizoare ca sa o vad cum zambeste,cum canta,cum se joaca.Cand mi-am intors priivirea la drum, in fata masinii a aparut din senin si de nicaieri un pusti cu vro 2-3 ani mai mare(din cate am apucat sa vad).Nu am mai avut timp sa fac vro miscare nici macar sa tip nu am mai apucat.M-am trezit dupa 5 zile de stat in coma la spitalul din oras.Langa mine statea mama cu fata in maini si ochii umflati.Se vedea ca nu a mai dormit de mult.In dreapta mea ,pe un fotoliu,Alice statea cu capul plecat si parea ca plange.La prima miscare,mama isi ridica privirea spre mine si ramase cu gura cascata.Dupa cateva clipe spuse cu un zambet ce ii lumina tot chipul:
 -Alice,Alice,si-a revenit.Sora mea tasni din fotoliu si intr-o secunda fu deasupra mea cu ochii ei caprui plin de lacrimi.Am incercat sa ma ridic in capul oaselor.Proasta miscare.Am avut cam o mie de intepaturi in tot corpul.
  Mama continua sa ma priveasca fara sa spuna un cuvant.
-Ce s-a intamplat? Am intrebat desi stiam deja raspunsul.Adevarul este ca imi doream sa nu il stiu sau si mai bine sa fie doar un vis.Mama isi cauta cuvintele si dupa cateva secunde bune in care nu scoase un sunet si nici nu parea ca va scoate ,Alice imi raspunse bland.
 -Ai avut un accident de masina.Un baiat a sarit in fata masinii de pe trotuar.iar in ultima secunda ai facut o manevra pentru al evita,insa nu ai reusit si mai grav , ai intrat intr-un copac de pe marginea drumului.Am ramas probabil cu gura cascata,si stiam asta pentru ca simteam cum maxilarul imi zvacneste.De unde pana unde sa fac eu o manevra cand nici nu am avut timp sa reactionez?
 -Si cum e baiatul? Mama a igzbuinic in plans.Da ,stiam si raspunsul asta.
 -A murit in drum spre spital,raspunse sec Alice de parca nici nu conta.Ceva imi scapa.EMILY!!
 -Emily,cum e ?am intrebat fara sa fac pauza intre cuvinte.De data asta nu mai aveam sa primesc nici un raspuns.Mama,Alice? Ce face Emily?
 Alice isi pleca capul iar mama se aseza pe fotoliul din dreapta.
 -Nu,nu,nu! Nu este posibil.A mu…a murit? M-am balbait eu.Dar nu.nu! continuam sa repet.Cred ca am spus cuvantul nu de peste 100 de ori in urmatoarele minute.Eu sunt de vina.Este numai vina mea.
 Mama se ridica si veni sa se aseza pe pat langa mine.Lacrimile imi curgeau siroaie pe obraz si aproape ma inecam cu ele cand imi intrau in gura.Plangeam cu suspine care iti sfasiau inima.Asa era inima mea.Rupta in mii si mii de bucatele.
   -Nu e vina ta,draga mea.Baiatul acela a aparut de nicaieri.Nu aveai ce face. Cu siguranta,mama era la fel de sfasiata ca si mine dar incerca sa ma intareasca.Corpul meu zgariat si plin de vanatai,lovituri si oase rupte,era oglinda inimii mele.Dupa asta viata noastra nu a mai fost la fel.Nu am fost acuzata de nimic pentru ca nu aveam viteza mare si nici nu am incalcat vro regula de circulatie.Era vina baiatului care a provocat accidentul.Baiatul care era mort.Mort pentru ca eu l-am lovit.Plangeam seara de seara,aproape 24 din 24. Pana cand nu am mai avut lacrimi sa plang.Eram ca un corp fara suflet.Nu am participat la inmormanatea lu Emily deoarece nu as fi putut rezista.Dupa cateve luni,parintii s-au gandit ca ar fi timpul sa imi revin.M-au trimis in fiecare zi la plimbare prin parcuri impreuna cu Alice. Intr-una din zile l-am cunoscut pe Jay.Care curand a devenit cel mai bun prieten.Stia povestea mea si a incercat din rasputeri sa ma faca sa zambesc din nou.Dupa o vreme chiar a reusit.Faptul ca nu mai stau,acum,sub o patura cu o cutie plina de servetele pe fiecare zi ,este datorita lui.Am atipit cred ca jumatete de ora.Dupa care ,mama m-a chema la masa. Era pentru prima oara cand vedeam bucataria . Era la fel de frumoasa ca restul casei.In mijlocul incaperii era o masa mare de stejar.O fereastra mare lumina intreaga incapere.Peretii erau de un galben palid care se asorta intocmai cu mobila.Pe masa ,in mijloc, era o vaza frumoasa din portelan cu un buchet frumos de flori,probabil proaspat cules de mama din gradina imensa.Tata statea cu ochi in ziar iar Alice priivea in gol la micile particule de praf ce dansau in lumina.Dupa masa fiecare s-a dus la culcare pentru ca eram extenuati de pe drum.


Sper sa va placa:X!Este primul meu capitol si as fi extrem de fericita daca va-ti spune parera printr-un comentariu!               Cu drag, ~Eve`...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

duminică, 20 noiembrie 2011

Publicat de Evelyn Eve la 21:58
  Capitolul 1-Un nou inceput      

    -Lia, trezeste-te! Aproape am ajuns. Lia!
  Cand in sfarsit am deschis ochii,eram pe bancheta din piele neagra a masinii , pe autostrada principala.Ne mutam pentru prima oara.Parasisem Los Angeles pentru a ne muta in San Farncisco.
  -Ai adormit o mare parte din drum, somnoroso!spune tata privindu-ma in oglinda retrovizoare.
  -Am fost obosita!am mormait privind ingandurata cerul.
  Dupa cateva minute de mers pe aceiasi autostrada o pancarta mare pe care scria “ Bine ati venit in San Francisco” anunta sfarsitul calatoriei.
  Lasasem totul in urma.Prietenii,rudele,scoala,casa in care locuisem de cand m-am nascut.Eu eram cea mai suparata fiindca eu eram cea care a determinat familia mea sa se mute.Alice,sora mea,imi spunea mereu ca nu trebuie sa ma simt vinovata.Insa eu stiam ca si era era trista.Ma simteam oribil.
  -O sa va placa casa cea noua! intrerupse mama linistea.Este superba si mare.
  Si asa si era .Pe o straduta linistita tata parcase Audi-ul in fata unei case imense. Era inconjurata de o gradina imensa, toata verde in perioada aceasta.O carare din pietre , umbrita de copacii inalti, ducea la usa din lemn de brad a casei.
 
 -Hei, gradina arata super !exclama Alice in timp ce toti coboram din masina.Toti incercau sa para multumiti si fericiti ceea ce ma facea sa ma intreb daca o faceau numai ca sa ma simt eu mai bine sau doar sa se convinga pe sine.
  -Stiam ca o sa va placa! raspunse tata mandru.Luati fiecare cat puteti si urmati-ma.
  Tata deschise usa care dadea intr-un hol mare cu peretii albi si un parchet inchis la culoare.Era un miros placut.Ceva ce imi aducea aminte de acasa.Probabil ca era doar impresia mea.Dar cum am vazut sufrageria m-am linistit.O senzatie ciudata de liniste imi cuprinse tot corpul iar toata supararea din mine disparu instantaneu.Ciudat,nu?
  -Fetelor la etaj sunt camerele voastre , anunta tata.
  -Hai Lia, zambeste!Casa este minunata,o sa avem parte de o groaza de intamplari fericite aici,o sa o luam de la inceput cu totul, ma incuraja Alice in timp ce urcam pe scari. Parea totusi ca incerca sa se convinga pe sine.
  -Da.Asta e problema.Totul de la inceput.Noi pareri intr-o scoala noua.Noi prieteni.Stia la ce ma refer.Isi pleca capul usor.
 -Stiu ca o sa iti fie dor de toti prieteni nostri.Si stiu exact de cine iti va fi cel mai dor, dar Jay o sa se descurce.O sa vorbesti cu el zilnic,la fel si eu.O sa ne vizitam in vacante! Nu e atat de rau.
 Jay era cel mai bun prieten al meu. Ne intelegeam perfect.Eram de nedespartit.Iar acum intre noi erau cam 560 de kilometri.
-Oh,haide Lia!Nu stica toata disctractia.Promite-mi ca o sa incerci sa te simti bine.
-Bine,bine,am cedat eu.
  Nu ne-a fost foarte greu sa ne dam seama care camera a cui e. Pe usii era un bilet lipit cu numele fiecareia din noi.Inainte sa intru am smuls foaia cu numele meu si am oftat adanc.
  Camera era foarte incapatoare si luminoasa.Parchetul era aceiasi culoare ca cel din hol.Lipit de unul din peretii laterali era patul imens. Peretii erau de un roz palid, linistitor care se asorta cu biroul si covorasul din mijlocul camerei. In ansamblu toata camera era un paradis roz, ceea ce intr-o mare masura ma bucura.Pana si perdele din matase de la geamurile balconului erau roz.Tata ma intrebase inaine sa ne mutam care e culoarea mea preferata.Roz. Ce sa fac ?Sunt un copil.
  Primul lucru a fost sa ma indrept spre usa de sticla ce ducea la balcon.Acesta era cam cat jumatate din camera mea.Atentia mi-a fost imediat atrasa de o masuta si de doua scaune indreptate spre peisajul sublim .In departare se putea vedea golful San Francisco.Apoi mi-am indreptat privirea spre trandafiri albi de pe balcon. Pana acum totul era destul de frumos .Gradina era magnifica.Un leagan construit din lemn statea la umbra unui stejar imens.Am observat ca gradina aceasta este o copie aproape perfecta a celei din Los Angeles.Inca de mica imi placea sa stau toata ziua inleagan desenand sau cantand.Eram fericita ca inca mai puteam face asta.Alice adora gradina de flori a
mamei.Am stat un pic pe ganduri reamintinu-mi toate momentele dupa care m-am reintors in camera mea si am inceput sa despachetez. Am auzit cateva batai usoare in usa.
   -Intra!
   Usa se deschise usor iar Alice isi vara capul pe usa zambind larg.
   -Hmmm… Roz! exclama fericita ,cercetandu-mi din priviri camera.
   -Da! Frumos, nu ? am intrebat-o continuand sa despachetez.
   -Da! A mea e galbena, rase asezandu-se pe pat.
   -Ai vazut gradina?Este exact ca cea de acasa.
   -Pe bune?intreba sarind in sus si topaind pana la usa balconului.
  Am urmat-o zambind.Fata ii se lumina cu un zambet.
   -Mai sti cand am cazut din leagan? spuse Alice.Briza ii trecea prin parul ei negru.Alice avea niste trasaturi foarte frumoase.Mie imi placeau ochii sai caprui stralucitori.Era o fire jucausa, amuzanta,ambitioasa si copilaroasa. Era inteligenta ,prietenoasa,de incredere si intelegatoare.Insa avea si defecte cum ar fi incapatanarea,orgoliul,neatentia in unele momente si simplu fapt ca uneori se intampla sa vorbeasca cam mult .Deci semanam extrem de mult .
  -Da!Te dadeai prea tare ca de obicei.Ai tipat asa tare ca vecinii au venit sa verifice daca totul este in regula.
 Rase zgomotos.
  -Nici tu nu ai fost mai breaza,spuse lovindu-ma in gluma pe umar.
 Cand Alice pleca sa tremine de despachetat am pus mana pe telefon.A sunat o singura data si vocea pe care mi-o doream sa o aud ma intampina.
  -Lia! Nu pot sa cred ca ai sunat!Ai ajuns?
  -Oh,Jay!Ce ma bucur sa te aud!Da am ajuns de ceva timp,desi pare o vesnicie.
  -Hai,Lia! Sper ca nu esti din nou sentimentala si suparata.Uite L.A nu pleaca nicaieri din cate stiu deci o sa poti sa vii in vizita. Nu mai fi asa.Iar strici distractia tuturor?
 - Da,bine!Dar nu pot fi asa de nepasatoare ca te-am lasat singur sa iti faci proiectele la biologie si istorie.Cine o sa te mai ajute cand o sa ai necazuri.Te-am lasat singurel.Ar trebui sa ma simt vinovata.
 - Mda cum inca nu s-a decis un numar precis de ani de inchisoare pentru aceasta grava infractiune trebuie sa te bucuri de libertate,rase el.Imi placea la nebunie rasul lui.Nu cel pe care il folosea de obicei si cel care arata ca este cu adevarat amuzat.
 - Deci ce s-a mai intamplat in L.A decand am plecat ?
 - Ai plecat de doar 2 zile si te astepti sa fie o lista plina de evenimente?!exclama el.Cam multe asteptari.
 - Da, ai dreptate numai ca mi-e dor de oras,de scoala,de prieteni,de tine.
 - Hmm,sa inteleg ca nu ma cataloghezi la prieteni,nu?
 - Nu tu esti undeva mai sus,la un grad avansat!
 - Ar trebuii sa ma simt ofensat,mandru.
Am ras usor insa cu o urma de tristete.El observa asta si isi drese
glasul.
-Lia,si mie imi este dor de tine mai mult decat crezi!Dar de asta sunt medalioanele,nu?Sa uneasca inima cand jumatatile sunt departate.Am privit medalionul meu.Avea dreptate.El avea cealalta jumatate de inima.Alice ni-le facuse cadou.Ea era fericita ca eu am un prieten ca Jay.Multi baietii radeau de el cel mai bun prieten a lui era o fata.Dar lui nu ii pasa.Si de mine se radea dar intr-o masura mai mica pentru ca eu aveam si alte prietene.Desigur nici una nu se compara cu Jay.Avusesem odata o discutie in care ii spuneam ca nu ma-s si suparat daca ar avea un prieten cel mai bun baiat.Dar el doar rase si imi spuse sa stau calma.
  -Salut-o pe Alice din partea mea.
  -O sa o salut.Mai vorbim Jay.
  -Pa Lia!
  -Pa JaY!
  Am pus telefonul pe noptiera si capul pe perna.In minte mi-a venit fix ziua aceea.Am clatinat din cap ca sa incerc sa alung imaginea.Fara prea mult succes,amintirile erau tot acolo si acum toata mintea era imbaxita de ele.Daca tot am adus vorba de acea zi, probabil sunteti curiosi la ce ma refer. Ei bine totul s-a intamplat acum aproximativ 1 an jumatate.Era o zi frumoasa si insorita.De-abia imi luasem permisul(cred ca de cam vro 2 luni).Mersesem sa o iau pe sora mea mai mica,Emily de la o prietena.Era pe bancheta din spate si canta un cantec invatat de la desene animate.M-am uitat pentru 2 fractiuni de secunda in oglinda retrovizoare ca sa o vad cum zambeste,cum canta,cum se joaca.Cand mi-am intors priivirea la drum, in fata masinii a aparut din senin si de nicaieri un pusti cu vro 2-3 ani mai mare(din cate am apucat sa vad).Nu am mai avut timp sa fac vro miscare nici macar sa tip nu am mai apucat.M-am trezit dupa 5 zile de stat in coma la spitalul din oras.Langa mine statea mama cu fata in maini si ochii umflati.Se vedea ca nu a mai dormit de mult.In dreapta mea ,pe un fotoliu,Alice statea cu capul plecat si parea ca plange.La prima miscare,mama isi ridica privirea spre mine si ramase cu gura cascata.Dupa cateva clipe spuse cu un zambet ce ii lumina tot chipul:
 -Alice,Alice,si-a revenit.Sora mea tasni din fotoliu si intr-o secunda fu deasupra mea cu ochii ei caprui plin de lacrimi.Am incercat sa ma ridic in capul oaselor.Proasta miscare.Am avut cam o mie de intepaturi in tot corpul.
  Mama continua sa ma priveasca fara sa spuna un cuvant.
-Ce s-a intamplat? Am intrebat desi stiam deja raspunsul.Adevarul este ca imi doream sa nu il stiu sau si mai bine sa fie doar un vis.Mama isi cauta cuvintele si dupa cateva secunde bune in care nu scoase un sunet si nici nu parea ca va scoate ,Alice imi raspunse bland.
 -Ai avut un accident de masina.Un baiat a sarit in fata masinii de pe trotuar.iar in ultima secunda ai facut o manevra pentru al evita,insa nu ai reusit si mai grav , ai intrat intr-un copac de pe marginea drumului.Am ramas probabil cu gura cascata,si stiam asta pentru ca simteam cum maxilarul imi zvacneste.De unde pana unde sa fac eu o manevra cand nici nu am avut timp sa reactionez?
 -Si cum e baiatul? Mama a igzbuinic in plans.Da ,stiam si raspunsul asta.
 -A murit in drum spre spital,raspunse sec Alice de parca nici nu conta.Ceva imi scapa.EMILY!!
 -Emily,cum e ?am intrebat fara sa fac pauza intre cuvinte.De data asta nu mai aveam sa primesc nici un raspuns.Mama,Alice? Ce face Emily?
 Alice isi pleca capul iar mama se aseza pe fotoliul din dreapta.
 -Nu,nu,nu! Nu este posibil.A mu…a murit? M-am balbait eu.Dar nu.nu! continuam sa repet.Cred ca am spus cuvantul nu de peste 100 de ori in urmatoarele minute.Eu sunt de vina.Este numai vina mea.
 Mama se ridica si veni sa se aseza pe pat langa mine.Lacrimile imi curgeau siroaie pe obraz si aproape ma inecam cu ele cand imi intrau in gura.Plangeam cu suspine care iti sfasiau inima.Asa era inima mea.Rupta in mii si mii de bucatele.
   -Nu e vina ta,draga mea.Baiatul acela a aparut de nicaieri.Nu aveai ce face. Cu siguranta,mama era la fel de sfasiata ca si mine dar incerca sa ma intareasca.Corpul meu zgariat si plin de vanatai,lovituri si oase rupte,era oglinda inimii mele.Dupa asta viata noastra nu a mai fost la fel.Nu am fost acuzata de nimic pentru ca nu aveam viteza mare si nici nu am incalcat vro regula de circulatie.Era vina baiatului care a provocat accidentul.Baiatul care era mort.Mort pentru ca eu l-am lovit.Plangeam seara de seara,aproape 24 din 24. Pana cand nu am mai avut lacrimi sa plang.Eram ca un corp fara suflet.Nu am participat la inmormanatea lu Emily deoarece nu as fi putut rezista.Dupa cateve luni,parintii s-au gandit ca ar fi timpul sa imi revin.M-au trimis in fiecare zi la plimbare prin parcuri impreuna cu Alice. Intr-una din zile l-am cunoscut pe Jay.Care curand a devenit cel mai bun prieten.Stia povestea mea si a incercat din rasputeri sa ma faca sa zambesc din nou.Dupa o vreme chiar a reusit.Faptul ca nu mai stau,acum,sub o patura cu o cutie plina de servetele pe fiecare zi ,este datorita lui.Am atipit cred ca jumatete de ora.Dupa care ,mama m-a chema la masa. Era pentru prima oara cand vedeam bucataria . Era la fel de frumoasa ca restul casei.In mijlocul incaperii era o masa mare de stejar.O fereastra mare lumina intreaga incapere.Peretii erau de un galben palid care se asorta intocmai cu mobila.Pe masa ,in mijloc, era o vaza frumoasa din portelan cu un buchet frumos de flori,probabil proaspat cules de mama din gradina imensa.Tata statea cu ochi in ziar iar Alice priivea in gol la micile particule de praf ce dansau in lumina.Dupa masa fiecare s-a dus la culcare pentru ca eram extenuati de pe drum.


Sper sa va placa:X!Este primul meu capitol si as fi extrem de fericita daca va-ti spune parera printr-un comentariu!               Cu drag, ~Eve`...

0 comentarii on " "

Trimiteți un comentariu